Wine O'Clock este punctul de întâlnire perfect dintre hobbyul, pasiunea, meseria și plăcerea de a cunoaște vinul, este acest obelisc al Costineștiului, ceasul de pe vremuri unde cu toții ne dădeam întâlnire. Singur sau însoțit, odată ajuns în fața micului univers al vinului te prinzi repede-n hora libațiunilor copioase. Iar cum omul sfințește locul, Adrian a reușit să adune exact echipa cu care să nu dea greș. Pare-se că și Vinomobilul personal s-a prins bine-n hora asta. Cheers!
Cosmin Tudoran
Brand Ambasador Cramele Recas
Îmi place să zic că, nu avem doar un parteneriat cu un brand profesionist - Wine O'Clock, ci, mai degrabă, cu o super echipă care vine in ajutorul nostru ori de câte ori avem nevoie. Se vede și se simte experiența lui Adrian Necula în industria vinurilor și nu numai, dar mai ales în tot ceea ce înseamnă business-ul pe care îl desfășoară de atâta timp cu bucurie și devotament. Întotdeauna, Adrian se asigură de o comunicare eficientă între parteneri, se angajează într-un flux comercial foarte bun, iar colaborarea cu el este intotdeauna usoară.De Ionuț nu mai zic,cun barman foarte creativ, e o plăcere să îi încerc cocktailurile la fiecare întâlnire a brandurilor noastre. Le mulțumesc pentru prietenie și colaborare și la cât mai multe evenimente frumoase împreună!
Selin Ciorabai
Communication Specialist Jidvei
Am avut norocul să colaborez cu echipa de la Wine O'Clock în multe ocazii și, sincer, fiecare experiență a fost absolut grozavă. Prima noastră mare colaborare a fost la Urbea Food Fest, unde am făcut demonstrații de Wine and Food Pairing. Pe scenă, Adrian și-a arătat abilitățile în a potrivi vinurile cu mâncarea, transformând fiecare degustare într-o poveste fascinantă. Preparatele mele au fost completate perfect de vinurile alese de el, iar felul în care a povestit despre istoria și caracteristicile fiecărui vin a captivat pe toată lumea. Publicul nu doar că a savurat mâncarea și vinurile, dar a și învățat lucruri noi și interesante. Un alt tip de eveniment în care am colaborat excelent au fost teambuilding-urile culinare pentru diverse companii. Aceste evenimente au fost extrem de reușite datorită combinației perfecte între mâncarea gătită de participanți și vinurile alese cu grijă de Adrian. Atmosfera a fost relaxată și plină de voie bună, iar oamenii și-au demonstrat talentele culinare, în timp ce Adrian a completat experiența cu povești fascinante despre vinuri și demonstrații spectaculoase de sabrare și decantare. Aceste momente au transformat simplele sesiuni de gătit într-o adevărată aventură oenologică. Wine O'Clock ridică standardele în materie de evenimente cu băuturi alcoolice. Fie că organizezi un festival, un teambuilding sau o petrecere privată, echipa Wine O'Clock îți va depăși așteptările. Adrian Necula, cu personalitatea sa caldă și expertiza sa, reușește să facă din fiecare întâlnire o oportunitate de a învăța și de a savura momente speciale. Cu siguranță, voi continua să colaborez cu ei și în viitor, știind că fiecare eveniment va fi un succes garantat.
Chef Alex Cîrțu